Parcul Natural Munții Maramureșului se întinde pe una dintre cele mai pitorești zone istorice din țară, în care tradiția se îmbină cu natura, dând naștere unei atracții aparte. Este cel mai mare parc natural din țară, iar diversitatea peisajului și tradițiile zonei, atrag an de an din ce în ce mai mulți turiști. Este de asemenea unul dintre puținele locuri din România în care mai putem admira cocoșul de mesteacăn.
Înființat în anul 2004, parcul este situat în partea de nord a României, mai exact în județul Maramureș, până la granița cu Ucraina. Se întinde pe o suprafață de 133 418 ha, ce reprezentând peste 10% din totalul zonelor protejate din țara noastră. Cuprinde 171 km de trasee turistice marcate, 3 trasee de bicicletă și 4 trasee tematice.
Datorită vecinătății cu granița de stat, teritoriul parcului nu este fragmentat de drumuri și reprezintă o nișă ecologică pentru carnivorele mari. Învecinarea cu Rezervația Biosferei Carpați din Ucraina și cu Parcul Național Munții Rodnei duce la formarea unor foarte bune coridoare de migrație a speciilor din lanțul carpatic.
Nu doar munții sunt vizitați de către turiști în această zonă, ci și localitățile care intră în incidența parcului, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, Borșa, Moisei, Bistra, Repedea, Poienile de sub Munte, Leordina, Petrova și Ruscova. Aici, turiștii nu regăsesc doar o arie naturală cu peisaje specifice, ci și un mediu tradițional ale cărui particularități sunt păstrate cu sfințenie de către oamenii locului.
Aria extinsă pe care se întinde parcul maramureșean, precum și diversitatea reliefului, sunt reflectate în flora și vegetația pe care o putem găsi pe aici în cele 27 de tipuri de habitate, dintre care 18 fiind documentate în formularul standard al Sitului Natura 2000 ROSCI0124, iar alte 9 fiind identificate în urma unor studii efectuate ulterior.
Atât etajul alpin, întâlnit la altitudinea de peste 1900 metri, precum și etajul subalpin sunt bine delimitate pe întreg teritoriul parcului. Printre arborii și arbuștii pe care îi putem întâlni pe aceste etaje se regăsesc: molidul, paltinul, scorușul, arinul de munte, bradul, molidul, laricea, pinul, tisa, fagul, carpenul, ulmul, ienupărul, jneapănul, afinul, merișorul și altele. Dat fiind faptul că în arealul parcului se mai găsesc și soluri mlăștinoase, aici s-au dezvoltat și două tipuri de plante carnivore: foaie grasă și roua cerului.
Printre speciile de plante care se regăsesc pe întrega suprafață a parcului (drețe, lopățea, clopoței, gălbinele, cărbuni, pipirig, păiuș, arnică, etc.), se numără mai multe flori, atât de pajiște, cât și de stâncărie, pe cale de dispariție, cum ar fi: floarea de colț, firuța de munte, papucul doamnei, iarba gâtului, vârtejul pământului și lingurea. Există aici 26 de endemite carpatice.
În arealul parcului se găsesc specii de animale specifice altitudinilor mai ridicate din Carpații Orientali. Evitând zonele circulate (drumurile forestiere) sau locuite, râsul poate fi întâlnit în zonele Lutoasa, Culmea Făget, Pietrosul Bardău și Piatra Socalăului. În jumătatea vestică a parcului, cu precădere în zonele de pășuni subalpine, poate fi întâlnit lupul. Se estimează că pe toate suprafața parcului ar mai exista în jur de 80 de exemplare. Ursul brun poate fi întâlnit destul de frecvent între 700 și 1300 metri, mai ales în zonele stâncoase Bardău, Valea Morii, Comanu Mic, Valea Rea și Rica.
Printre mamiferele care se mai pot întâlni în parc amintim: vidra, cerbul, căprioara, vulpea, jderul, mistrețul, nurca europeană, liliacul mic cu potcoavă, liliacul comun cu potcoavă etc.
Dintre păsări, pe lângă specii mai comune aici, cum ar fi: acvila de munte, șorecarul comun, cocoșul de munte, uliul porumbar, uliul păsărar, corbul, ciocănitoarea de munte și altele, trebuie remarcată prezența cocoșului de mesteacăn, pasăre care mai trăiește doar în câteva locuri din România.
Fauna de fluturi diurni ai parcului formată din 126 de specii, reprezintă 62% din totalul întâlnit la noi în țară.
În cadrul Parcului Natural Munții Maramureșului regăsim următoarele arii protejate:
Rezervația naturală faunistică Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsânii
Cu o suprafață de 800 ha, această arie protejată a fost înființată în anul 1971. Principalele forme de vegetație care se găsesc în acest areal sunt formate din pășuni de munte (60%) și păduri de conifere și jnepenișuri (40%). Acestea din urmă fiind habitate pentru cocoșul de munte și cocoșul de mesteacăn.
Rezervația naturală Vârful Farcău – Lacul Vinderel – Vârful Mihailecu
Este situată la o altitudine de 1 700m, are un areal de 150 ha și este formată din două vârfuri importante pentru relieful parcului maramureșean și de un lac cu o lungime de 155m și o lățime de 85m, cu o suprafață de 0.90ha și o adâncime de aproximativ 5m. Printre speciile reprezentative care pot fi găsite în rezervație se numără: floarea de colț, afinul, brândușele de primăvară, rogozul, ochiul boului, vulturica, bumbăcariță, barba ungurului.
Rezervația naturală Poiana cu narcise Tomnatec – Sehleanu
Această rezervație este situată în localitatea Repedea și are o întindere de 100ha. Principalul scop al constituirii ei fiind protejarea narciselor care înfloresc în fiecare an. Fauna pe care o găsim în această rezervație este destul de variată, însă cele mai reprezentative specii sunt: ursul brun, cerbul și mistrețul.
Rezervația naturală Stâncariile Sâlhoi – Zâmbroslavele
Se întinde pe o suprafață de 5ha și se află pe teritoriul administrativ al orașului Borșa. Această rezervație adăpostește o populație de lingurea, plantă protejată prin lege. Zona cuprinde mai multe formațiuni de stâncării calcaroase.
