Silva Logistic Services. Pasul Buces Vulcan, Dealul Crisului, Dealul Certeze si Dealul Lupoaia, locuri minunate din Muntii Apuseni!

Traseul porneşte din Pasul Buceş-Vulcan împreună cu traseele de vizitare a masivului Vulcan de care se desparte mai apoi succesiv la dreapta. Ulterior, urmăreşte un drum de pamănt pe culmea principală trecând lângă Piatra Sohodol şi Vf. Chiuzu. Trecem prin satul părăsit Medreşti, urcăm pe Vf. Păiuşului şi apoi mergem tot pe drum până în satul Valea Verde de unde intersectăm traseul triunghi roşu împreună cu care traversăm satele Lumineşti şi Băi. Aici, la o casă abandonată, ne despărţim la dreapta de traseul triunghi roşu pe un drum înierbat care se transformă ulterior într-un drum de care până în satul Hoancă. Prindem la stânga un drum mai clar, de piatră, pe care urcăm până în satele părăsite Poieni şi Hărăşti, unde ne putem aproviziona cu apă. La fântânile din Hărăşti intersectăm traseul marcat cu punct albastru împreună cu care traversăm un platou cu doline mari până sub Vf. Padeşului. Aici traseul nostru se desparte la stânga de traseul punct albastru, coborând până în Dealul Crişului unde intersectează DJ762 pe care îl urmează în urcare pentru o scurtă perioadă, scurtând două serpentine ale acestuia. În dreptul panourilor rutiere de la ieşirea din Dealul Crişului, traseul face dreapta pe un drum forestier. Acest drum ne conduce pe sub Dealul Certeze, urcă pe Dealul Lupoaia unde se uneşte cu traseul bandă albastră cu care ajunge împreună până pe Muntele Găina Cruce. (Continuare aici)

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole