Pe perioada Sezonului Estival 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba desfăşoară o serie de acțiuni, cu efective suplimentare, pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, peste 200 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme explozivi substanţe periculoase şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sunt prezenţi zilnic, în teren.
În săptămâna precedentă, aceştia au constatat 110 infracţiuni ( judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei rutiere sau de altă natură), iar 8 autori de infracţiuni au fost surprinși în flagrant delict.
De asemenea, au fost aplicate 732 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 148.206 lei din care 135 pentru nerespectarea normelor legale privind ordinea şi liniştea publică, 581 pentru sancţionarea abaterilor la regimul rutier, 12 pentru fapte de natură economică şi 4 pentru abateri la alte acte normative.