SEBES. AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI.

Începând cu data de 17 octombrie 2016, locuitorii Municipiului Sebeş vor putea depune documentele în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei.
Ajutorul se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, pentru consumatorii de gaze naturale, energie electrica, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri ale căror venituri nete lunare per membru de familie sunt cuprinse între 0 şi 615 lei, perioada de acordare a ajutoarelor fiind cuprinsă între 1 noiembrie 2016 şi 31 martie 2017.
Ajutoarele pentru încălzire se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.
Formularele de cerere şi declaraţia pe propria răspundere pot fi procurate de solicitanţi de la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Sebeş, din Aleea Lac, nr. 12, unde pot fi depuse până la data de 15 noiembrie 2016, iar ajutorul se acordă începând cu luna noiembrie 2016.

Programul de preluare a cererilor este:
– de luni până joi, între orele 08:30 – 16:30;
– vineri, între orele 08:30 – 14:00;

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole