Localitatea Rășinari din județul Sibiu este marele câștigător al României la cea de-a doua competiție mondială „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat de către specialiștii Consiliului Consulativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.
„Rășinari este, începând de astăzi, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume! Nu o spunem noi, ci specialiștii Organizației Mondiale a Turismului, care i-au oferit această recunoaștere în cadrul competiției «Best Tourism Villages». Distincția ne onorează, ca țară, și reprezintă încă o dovadă a potențialului extraordinar pe care îl are România turistică. Doresc să felicit administrația locală a satului Rășinari, precum și pe locuitorii săi, pentru felul în care au ales să valorifice bogăția culturală și naturală a zonei, dar și pentru angajamentul dedicat sustenabilității – criterii care, de altfel, au contribuit la câștigarea acestui titlu, pe plan internațional”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al Ministerului de resort.