Reținut pentru violență în familie și amenințare

 

În data de 14 august 2023, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați de către o femeie de 44 de ani, din comuna Galda de Jos, cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul său. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, ar fi devenit violent și ar fi agresat-o pe soția sa, aplicându-i lovituri, cu un corp contondent, pentru a căror vindecare, potrivit concluziilor medico – legale, este nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale. 

Ulterior, bărbatul ar fi amenințat-o cu moartea, prin mesaje, pe soția sa. 

Polițiștii au emis față de acesta un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole