Programul „Zilelor Tiurului” – sâmbătă, 15 septembrie 2018

Ediția a doua a „Zilelor Tiurului” va avea loc sâmbătă, 15 septembrie 2018, în cea mai mare localitate componentă a municipiului Blaj. Tiurenii de pretutindeni, cei rămași în localitate și toți cei interesați de eveniment vor avea parte de un program bogat în momente speciale, pregătit de organizatorii manifestării, Primăria și Consiliul Local Blaj.

Dacă anul trecut, la intrarea în sat, a fost inaugurat monumentul reprezentativ al Tiurului, în acest an va fi prezentat parcul amenajat la intrarea în localitate și va fi sfințită noua capelă mortuară. Muzica, dansul și voia bună nu lipsesc din program pe tot parcursul zilei, momentul culminant fiind concertul de muzică populară la care vor susține recitaluri extraordinare Ina Todoran, Reta Rus, Petrică Moise și Sava Negrean Brudașcu, care vor fi acompaniați de instrumentiștii și soliștii Ansamblului Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba.

Programul „Zilelor Tiurului” – sâmbătă, 15 septembrie 2018

– 10.00 – 13.00: vizitarea Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” Tiur;

– 10.00 – 13.00: vizitarea Muzeului Satului Tiur, organizat de Biserica Romano-Catolică Tiur la Casa comunității maghiare (fosta Grădiniță);

– 11.00:  prezentarea oficială a parcului amenajat la intrarea în localitate dinspre Blaj, alipit de monumentul simbol al Tiurului;

– 11.30: parada călăreților din Tiur,

– 12.00: TE-DEUM, slujba parastasului și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din centrului satului și lansare de carte, „Satele Blajului”, autor inginer Ioan Mihălțan;

– 13.00: slujba religioasă de sfințire a Capelei Mortuare Tiur (în fața Capelei);

– 13.30: masă festivă, cu participarea invitațiilor (Căminul Cultural Tiur);

– 16.00: program artistic cu participarea Ansamblului Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, dirijor Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Cătălin Hașa, Floricia Moga, Dorina Narița, Nicolae Plută, Maria Filimon și ansamblul de dansuri coordonat de Flaviu și Alexandra Mîrza; invitați în recital: Ina Todoran, Reta Rus, Petrică Moise și Sava Negrean Brudașcu;

– 20.00: bal, seară de dans și jocuri populare (Căminul Cultural).

Atestat documentar din anul 1332, satul Tiur (în maghiară Tűr, în germană Dürrdorf, în traducere „Satul secetos”, pentru că în subsolul localității se găsește un masiv de sare) are, conform recensământului din anul 2011, 1644 locuitori, între care se regăseşte o importantă comunitate maghiară. Tiur este cea mai mare dintre localităţile componente ale municipiului Blaj, care mai cuprinde satele Mănărade, Petrisat şi Spătac.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole