Conform definiției din DEX, demagogia constă în ,,înșelarea opiniei publice prin discursuri și promisiuni mincinoase, metodă practicată de către individ pentru a-și crea imagine, popularitate’’, de fapt, pentru a câștiga prin minciună.
Pornind de la scrierile literare și continuând în realitate sau invers, tipul demagogului este des întâlnit. Realizând o incursiune prin opera carageliană, în special comediile acestuia, observăm personaje descrise tipic demagogice. Lingușirea, prefăcătoria, ipocrizia, lipsa bunului-simț și a integrității morale sunt atributele demagogului. Încălcarea normelor legale și a celor morale sunt apanajul acestui tip de individ. În viața cotidiană există oameni care îmbracă haina prefăcătoriei. Modul de-a gândi, de-a acționa definește omul. Dincolo de aparențele afișate de individ, dincolo de masca perfidă a lingușelii, se ivesc fisurile unui chip bolnav de putere, de câștig material și de laude nemeritate. Temporar, acest tip de-a fi este în avantaj, pare a fi câștigător, dar ca durabilitate, el este inexistent.
,,A-și umfla nările în savante adunări” e specific omului politic demagog. Discursul său este construit pe așteptările comunității, pe nevoile acestuia. ,,A spune ceea ce-ți place să auzi” pare a fi sloganul acestui tip de om. Folosirea resurselor umane în scopul minciunii, în scop exclusiv personal este nociv atât pentru individul în sine, cât și pentru cei cărora se adresează. A transmite informații în spatele cărora stă camuflată minciuna este, deja, o alimentare cu energie negativă. Imoralitatea naște imoralitate, dincolo de aceasta situându-se neîncrederea, lipsa de respect și de apreciere.
Poate fi demagogia o tehnică de manipulare? Există situații în care demagogii câștigă teren, iar sfera de influență acoperă nevoile electorale. Scopul fiind atins se cred învingătorii și stăpânii manipulării, fără a realiza că imaginea lor se alterează cu fiecare zi ce trece. Aroganța pe care le-o dă reușita este nelimitată, crezându-se în culmea succesului, se află, de fapt, la baza eșecului.
Demagogul este acel individ care se pregătește să mintă, fiind conștient că minciuna este doar o cale spre a-și atinge scopul. În momentul fabricării diferitelor teorii și promisiuni nici n-are de gând să pună în practică acele idei. Vorbirea mieroasă, lingușitoare își întinde tentacolele otrăvitoare ale minciunii distrugând în viitor tot ce atinge. Infatuarea și aroganța se nasc din prostie și nu din inteligență. Obișnuiți fiind ,, a progresa” prin astfel de metode, demagogii ajung să creadă că succesul li se cuvine, iar eforturile de-a ajunge aici sunt cele mai potrivite, fără a se gândi la sinceritate sau la câștig prin muncă. Inteligența fiind supusă minciunii, se alterează în timp devenind primitivism, îndobitocire, prostie. Aceștia își construiesc viața pe ideea ipocrizie, ca o axă existențială definitorie. Este exclus termenul de diplomat în cazul demagogului, luându-i locul cel de duplicitar, perfid, prefăcut. Dacă primul termen are nuanțe și pozitive, uneori, al doilea le are exclusiv negative, nu numai pentru cei din jur, ci și pentru persoana în sine.
Discrepanța dintre aparență și esență, adică dintre ceea ce se pretind a fi personajele și ceea ce sunt, de fapt, în realitate, generează râsul în comediile carageliene. A te pretinde altceva decât ești ține și de inconștiență, de zona deformării realului prin minciună. Demagogul este exact acel personaj din planul realității care pare a fi o copie fidelă a celui caragelian.
De aici și exprimarea adesori întâlnită:,,Caragiale este mai actual ca niciodată.” Nu scriitorul este actual, ci lipsa de scrupule, de sinceritate și de onoare a acestor tip de indivizi. Nu numai în politică întâlnim tipul demagogului, ci la tot pasul, în viața pe care o trăim, în lumea în care ne învârtim, acele caracteristici ale demagogului ne râd în nas, ne sfidează, dorind să ne umilească. În realitate, această diferență provoacă compasiune, pentru că astfel de oameni se pierd în derizoriu, în mediocritate și în fals, prin minciună.
Mirela ONIGA
