Ieri,poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia au finalizat cercetările necesare pentru documentarea activităţii infracţionale a 12 persoane bănuite de comiterea, în perioada 06 – 20.12.2011 a mai multor fapte de înşelăciune.
Din probatoriul administrat, reiese faptul că, în perioada 06 – 20.12.2011, Valentin C.P. ( 29 de ani), din Tecuci, Costică L. (43 de ani) şi Leonard M. (29 de ani), ambii din municipiul Brăila şi B.C. (34 de ani) din comuna Lieşti, judeţul Galaţi în timp ce se aflau încarceraţi în Penitenciarul Galaţi au înşelat sau au încercat să înşele 119 persoane din judeţele Alba, Timiș, Hunedoara, Gorj, Bacău, Botoșani, Mureș, Sibiu si municipiul Bucureşti.
Cei patru, folosindu-se de identităţi şi calităţi false (director, operator telefonie, etc,) au contactat prin telefon victimele pe care le informau că au fost desemnate câștigătoare ale unor premii constând în importante sume de bani, apartamente sau facilități la abonamentele telefonice.
În context aceştia cereau victimelor să transmită diferite sume de bani prin intermediul unui serviciu de transfer rapid sau să cumpere cartele de reîncărcare telefonică, motivând că sumele de bani solicitate sunt necesare pentru intrarea în posesia premiilor comunicate.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că, în activitatea infracţională, cei 4 au fost ajutaţi de alte 8 persoane care pretindeau în faţa victimelor, că sunt directori ori operatori de telefonie sau care aveau rolul de a ridica şi distribui banii trimişi de persoanele vătămate.
Prejudiciul reclamat prin aceste fapte este de 5. 500 lei şi 6.110 Euro.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de trimitere in judecată a celor 12 inculpați, pentru comiterea infracţiunilor menționate.
DOUĂ DRONE DE LA GARDA DE MEDIU VOR SURVOLA JUDEȚUL ALBA! COMISARUL ȘEF DĂNUȚ HĂLǍLAI A ABSOLVIT CURSURILE DE PILOTAJ PENTRU DRONǍ.
Într-o mișcare inovatoare și ambițioasă, Garda de Mediu Alba a decis...
Deschide