POLIȚIA MUNICIPIULUI ALBA IULIA FUNCȚIONEAZĂ, TEMPORAR, ÎNTR-UN IMOBIL DE PE STRADA MUȘEȚELULUI

 

Începând cu data de 14 mai 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia funcționează într-un imobil situat pe strada Mușețelului, la numărul 2 (Fosta Policlinică a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia). 

Etajul II și mai multe birouri situate la etajul I al imobilului au fost pus la dispoziția Inspectoratul de Poliția Județean Alba de către Consiliul Județean Alba, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Poliției Municipiului Alba Iulia.   

Cetățenii care doresc să depună sesizări, plângeri sau alte documente la Poliția Municipiului Alba Iulia o pot face la noua locație. 

Coordonatele de contact au rămas aceleași, respectiv telefon și fax 0258.811.286,  email: politia.albaiulia@ab.politiaromana.ro. 

Reamintim faptul că sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, situat în municipiul Alba Iulia, str. Ion I. C. Brătianu nr. 1 B, vor fi reabilitate prin fonduri europene.

La data de 22 septembrie 2023, a fost semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții.

Ca urmare a semnării contractului de achiziție publică de lucrări și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor de proiectare, sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Poliția Municipiului Alba Iulia și Pavilionul Ordine Publică vor fi reabilitate prin fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2-Schema de Granturi pentru eficientă energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. 

Obiectivul general al proiectului este aducerea clădirilor la parametrii de siguranță și stabilitate proiectați, reducerea cheltuielilor cu utilitățile, precum și reducerea cu peste 60% a consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Totodată, se va crea cadrul necesar asigurării serviciilor publice oferite cetățenilor în cele mai bune condiții.

Contractul de achiziție publică a fost semnat între Inspectoratul de Poliție Județean Alba și Asocierea SC Lincoln Plus SRL – Secret Art SRL – CONCEPT STUDIO SRL, lider de asociere: S.C. LINCOLN PLUS S.R.L. 

Valoarea contractului de achiziție publică este de 32.898.442,00 lei, exclusiv TVA. 

Durata de execuție a lucrărilor, conform proiectului, este de 24 de luni.

Implementarea proiectului ,,Reabilitarea și modernizarea imobilelor din cadrul I.P.J. Alba, pe str.I.I.C. Brătianu, nr.1B” se va realiza cu respectarea principiului ”Do No Significant Harm” (DNSH), astfel cum este prevăzut de art.17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.

Acest apel de proiecte este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.

 

Recomandari

Alte Articole