Sute de colindători au adus vestea Nașterea Domului Isus Hristos polițiștilor din Alba, în săptămâna ce precedă marea sărbătoare a Crăciunului. Moș Crăciun a poposit cu daruri.
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii din Alba au primit colindul celor mari și al celor mici. Peste 800 de copii, alături de cadre didactice, au adus vestea Nașterii Domului Isus Hristos la Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Moș Crăciun s-a oprit, preț de câteva minute, la sediul inspectoratului și, în schimbul darurilor din tolba sa, a primit calde îmbrățișări, colinde, cântece și poezii din partea copiilor polițiștilor.
Activitățile au fost organizate cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor, Asociaţiei Apulum Pol, Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba, Asociației Sportive Dinamo, Sindicatului Pro Lex și Sindicatului Europol.
Poliţiştii din Alba preţuiesc şi încurajează tradiţiile și transmit mulțumiri tuturor celor care le-au adus și anul acesta, vestea Nașterii Domnului.
Sărbători luminate tuturor!