Pentru a treia lună la rând, guvernanții își bat joc de pensionari ,cu o nerușinare care frizează absurdul. Bătrânii acestei țări, oamenii care au muncit o viață întreagă, sunt obligați să stea și să privească cum, lună după lună, în loc de promisa mărire, primesc aceeași sumă prăfuită, complet neactualizată, ca o palmă trasă în slow-motion. Se vorbește cu patos în discursurile oficiale despre respectul pentru bătrâni, dar realitatea arată altceva: respectul se termină la microfon, iar nesimțirea începe când banii trebuie să ajungă efectiv în mâinile pensionarilor.
Se pare că în birourile guvernanților domnește o nepăsare glacială, unde promisiunile de mărire sunt transformate în glume sadice, în repetiții pe care le auzim până la saturație. „Probleme tehnice”, „lipsă de personal”, „birocrație complexă” – aceleași scuze reciclate care doar adâncesc disprețul pentru cei care au contribuit o viață și acum sunt tratați ca niște poveri, nu ca oameni care au drepturi. Cât de dificil poate fi să actualizezi niște sume? Dar se pare că sistemul este atât de „sofisticat” încât a devenit o fortăreață împotriva oricărei schimbări – mai ales a celor care ar trebui să-i ajute pe pensionari.
E clar că statul își consideră bătrânii dispensabili – oameni care n-au decât să aștepte, să rabde, să privească în gol același talon de pensie, de parcă viața lor ar fi suspendată într-un cerc vicios de umilință lunară. Ce contează că prețurile cresc? Ce contează că pensia aia veche a ajuns un bacșiș ridicol într-o economie care îi strivesc pe cei mai vulnerabili? Important e că sistemul merge, oricum ar fi – și merge peste cei care nu mai au voce, putere și răbdare.
Să fie clar: această nepăsare instituționalizată e de un cinism de neimaginat, o insultă la adresa tuturor pensionarilor și, mai grav, o batjocură aruncată asupra acestor generații.
