Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

 

București, 23 noiembrie 2023 – Un nou val de acțiuni de phishing în care este

folosit numele Poștei Române își face simțit prezența, prin intermediul SMS-urilor

trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile și la datele personale

ale utilizatorilor de internet. Victimele sunt alese la întâmplare: unele sunt clienți

ai Companiei Naționale “Poșta Română”, iar alții nu folosesc serviciile noastre

poștale.

Metoda folosită de hakeri în acest nou val de infracțiuni cibernetice este următoarea:

de pe un număr de telefon de România, aceștia trimit un SMS prin care destinatarului i se

aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă sau

informațiile personale sunt incomplete. Mai departe, destinatarului i se pune la dispoziție un

link pe care este îndemnat să îl copieze în browser și apoi să îl deschidă. Odată accesat

acest link, acestuia i se cere să completeze date personale, de la adresă și până la cont

bancar (număr de card, data expirării, titular card, codul de siguranță). Dacă utilizatorul

oferă datele contului bancar, banii îi sunt sustrași rapid de pe card.

”În ciuda tuturor acestor acțiuni de phishing, îi asigurăm pe cei care pot deveni ținta

unor astfel de acțiuni că Poșta Română este foarte riguroasă în ceea ce privește datele cu

caracter personal ale clienților ei. De asemenea, Compania a activat un sistem complex de

protecție a acestora, pe care îl folosește cu succes. Acesta este parte din strategia noastră

de digitalizare integrală a infrastructurii și a serviciilor”, a precizat Valentin Ștefan,

directorul general al Companiei Naționale “Poșta Română”.

Cum vă puteți da seama că sunteți ținta unui atac ciberneticPagina 2 / 2

 Mesajul conține unele greșeli gramaticale sau de topică (de pildă, numele „posta-

romana” este scris greșit – fie cu litere dublate, fie cu altă terminație în loc de .ro),

 Exprimarea din mesaj este evazivă,

 Linkul oferit spre accesare pare unul neobișnuit sau vă ridică suspiciuni,

 Ați citit în presă ori ați auzit în jurul dumneavoastră că mai multe persoane au primit

astfel de mesaje.

Atragem atenția că Poșta Română operează exclusiv cu site-ul său oficial și

cu pagina de Facebook:

www.posta-romana.ro

www.facebook.com/CNPR.Compania.Nationala.Posta.Romana

Orice altă variantă de nume de website care ar putea părea oficial şi real, nu aparține

Companiei noastre şi nu trebuie accesat.

Ce trebuie să faceți dacă primiți un mesaj suspect

 În primul rând, nu acționați impulsiv. Citiți de mai multe orice mesaj care vă ridică

suspiciuni,

 Nu deschideți acel mesaj și îl marcați ca spam,

 Nu accesați link-ul,

 Faceți sesizare la https://dnsc.ro/contact

Compania Națională “Poșta Română” nu solicită clienţilor să îi furnizeze date cu

caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere

de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale.

 Compania Națională Poșta Română comunică cu publicul prin intermediul

adreselor oficiale de e-mail:

suportclienti@posta-romana.ro

noreply@posta-romana.ro

În ceea ce privește comunicarea prin SMS-uri, cele transmise din partea Companiei sunt

exclusiv mesaje strict informative, prin care clientul este anunțat că i-a sosit coletul la

subunitatea poștală aferentă, intrevalul orar la care poate ridica trimiterea și, eventual, dacă

sunt taxe de achitat.

Comunicare și Relații Publice

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole