Nichi Ardeal obligat de instanta sa plateasa 113.744,57 lei Primariei Sebes, pentru distrugerea bazei sportive din Parcul Arini!

 

Tribunalul Alba a decis ca,  SC NICHI ARDEAL CONSTRUCT SRL, firma aflata in faliment, unde administrator special este fostul consilier local Nicolae Matei (cunoscut si sub numele de Nichi Ardeal), sa plateasca Primariei Sebes suma de 105.212,57 lei, la care se adauga 8532 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, in total 113.744,57 lei, pentru distrugerea bazei sportive din Parcul Arini Sebes. Reamintim ca aceasta frumoasa baza sportiva, cu terenuri de tenis si fotbal, instalatii de nocturna, s-a aflat in administrarea consilierului local Nicolae Matei, cel care se declara un mare iubitor al naturii si face parte din Partidul Verde. Cand a fost preluata de catre Primaria Sebes, membrii comisiei au constatat dezastrul in care aceasta se afla. De aceea l-au actionat in instanta, iar Tribunalul Alba a decis: ,,Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul MUNICIPIUL SEBEŞ cu sediul în (..)a, în contradictoriu cu pârâta SC NICHI ARDEAL CONSTRUCT SRL- în faliment, cu sediul în (..), nr. de înregistrare la ORC (..), CUI (..), prin lichidator judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, cu sediul în (..)şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 105.212,57 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului ca urmare a administrării defectuoase şi neasigurării pazei la bunurile ce trebuiau predate conform sentinţei administrative nr. 1843/CAF/2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 7828/107/2010*, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflatie, de la data naşterii dreptului si până la plata efectivă. Respinge celelalte pretenţii. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 8532 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Sumele menţionate mai sus reprezintă creanţe curente, conform disp. art. 64 alin.6 din Legea nr. 85/2006 şi vor fi plătite în conformitate cu prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2006. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 24.03.2021.”

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole