Postul rămas vacant va fi ocupat în urma votului ce urmează a fi exprimat de consilierii locali săptămâna viitoare, în data de 16 iulie. Liviu Basaraba a fost ales consilier local pe listele Partidului Democrat Liberal și ocupă funcția de viceprimar din iunie 2008.
„Doresc să mulțumesc pentru încredere și colaborare primarului Gheorghe Valentin Rotar și Consiliului Local, funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate , angajaților contractuali ai Serviciului Public de Interes Local, Poliției Locale cât și tuturor instituțiilor publice și agenților economici cu care am colaborat pe parcursul mandatului meu de viceprimar al municipiului Blaj. Totodata țin să vă asigur de toată colaborarea și sprijinul meu în calitate de consilier local în Consiliul Local Blaj pentru toate proiectele care vor asigura dezvoltarea durabilă a municipiului Blaj”, a precizat Liviu Basaraba în adresa înaintată în data de 10 iulie Consiliului Local și primarului Gheorghe Valentin Rotar.
sursa: www.ziarulapulum.ro