L-am cunoscut pe vremea când era consilier județean la Consiliul Județean Alba, adică în vremurile romantice ale administrației, când presa încă mai spera că informațiile publice sunt… publice. Muncitor, cu fruntea aplecată asupra proiectelor și cu gândurile la binele județului. Era o plăcere să-l vezi cum intra în ședințe cu lecțiile făcute, studiind atent fiecare detaliu și comentând critic – o raritate într-o lume în care „merge și așa” devenise un fel de motto nescris. Mai mult, ne împărtășea și nouă din concluziile sale, de parcă ar fi crezut că transparența e un lucru normal în administrație! Ce vremuri…
După ce a devenit președinte al Consiliului Județean Alba, evident, l-am criticat. Uneori mai blând, alteori cu entuziasm, pe principiul „dacă nu ne place, spunem”. Și, surpriză! Dumitrel nu s-a supărat. Nu ne-a scos de pe lista de invitați, nu ne-a blocat pe Facebook, nu a lansat zvonuri despre noi. Spre deosebire de alți colegi din partidul său, ranchiunoși, răutăcioși, răzbunători și învățați să fie pupați în partea dorsală, care credeau că presa există doar pentru laude și pentru a întreține cultul personalității, el a rămas deschis dialogului.
Astăzi, de ziua lui, îi urez să rămână așa cum l-am cunoscut: serios, deschis, fără ifose și fără pretenția de a fi ridicat în slăvi. Și poate, din când în când, să mai lase și ziariștii să descopere singuri câte o informație, așa… ca pe vremuri.
