În Alba Iulia, dacă prinzi toate semafoarele pe verde într-o zi, primești cetățenie de onoare şi ți se organizează și ceremonia de decorare în Cetate, cu fanfară, gărzi de onoare și o diplomă de ,,Supraviețuitor Urban Clasa Întâi”!
Cine îndrăznește să pășească în Alba Iulia fără un kit de supraviețuire (răbdare infinită, termos cu cafea și manual de meditație) e ori erou, ori turist neinformat! Aici, semaforul nu e un simplu obiect urban — e un stil de viață. La fiecare 15 metri, un semafor. La fiecare trei pași, altul. Aproape că te aștepți să vezi și semafoare pentru pietoni… pe trotuare!
Să spunem că intri relaxat de pe autostrada A10, venind de la Sebeş și visând la Cetate. Mare greșeală! Prima capcană: trecerea de nivel de pe Gheorghe Doja. Aici aștepți suficient cât sǎ îți poți construi o viață nouă: îți găsești un hobby, înveți o limbă străină și poate, poate, prinzi și verdele legendar. Dacă printr-un miracol divin scapi de acolo, urmează proba de foc: intersecția cu strada Tudor Vladimirescu! Stai minim două ture la semafor! Trei, dacă e Mercur retrograd. Virezi la stânga şi îți vine să-ți lași mașina acolo și să urci în genunchi! După 10 metri, te aşteptǎ alt semafor unde nu ai loc să stai la coadă! E ca la loto: ori prinzi verdele în mers, ori înveți să parchezi pe verticală!
Dar adevărata aventură începe pe Bulevardul Republicii. Aici, fiecare semafor are propria personalitate: unul pornește când se aliniază planeta Venus, altul doar dacă ai două lumânări aprinse în bord și fredonezi imnul național…
În aceste condiții, i-am spus unui prieten care are casă și în Alba Iulia, și în Aiud: „Boss, dacă vrei să ne vedem, ne întâlnim la Aiud. E mai simplu. Pe autostradă nu au montat semafoare… deocamdată! Dar, atenție, dacă se gândește Primăria să bage și acolo unul, îmi iau motodeltaplan!”
La Alba Iulia nu circuli cu mașina. Faci pelerinaj motorizat!