Mii de vizitatori și sute de comercianți sunt așteptați joi, 6 decembrie, la tradiționalul „Târg al căciulilor” de la Blaj, organizat, de peste 200 de ani, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. Tarabele comercianților vor împânzi Bulevardul Republicii și străzile adiacente, iar circulația rutieră va fi restricționată în zonă, începând de miercuri, de la ora 15:00, până joi seara, la ora 21:00.
Aproximativ 200 de comercianți și-au anunțat participarea la ediția din acest an a „Târgului căciulilor” de la Blaj. Începând din acest an, organizatorul târgului, Serviciul Public de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Blaj, a pus la dispoziția comercianților o hartă a locurilor de comercializare, pe care aceștia puteau să le rezerve din timp. Astfel, din cele 380 de locuri amenajate pe Bulevardul Republicii și pe străzile adiacente, peste 95% au fost deja rezervate, restul acestora urmând să fie închiriate înainte de startul târgului. Suprafața unui loc de comercializare a mărfii este de 3×3 m, mulți comercianți plătind deja pentru mai multe locuri. Taxa pentru închirierea spațiului este de 135 lei/zi.
Și în acest an sunt așteptați tradiționalii „căciulari”, denumirea populară a comercianţilor de articole din blană, care vor putea fi găsiți în zona centrală a târgului. Alături de aceștia se vor afla comercianți cu o gamă variată de mărfuri: haine, jucării, încălțăminte, produse cosmetice, veselă, obiecte de feronerie, ornamente de Crăciun și, bineînțeles, halvița și turta dulce, care de sute de ani reprezintă deliciul atât al celor mici, cât și al adulților. Toate acestea, alături de nelipsitele tarabe cu mâncare și băutură, care completează spiritul de sărbătoare pe care îl aduce „Târgul căciulilor”!
Atestat documentar de peste 200 de ani, „Târgul căciulilor” este organizat, în fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. Pe vremuri, la „Târgul Căciulilor” de la Blaj se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, căciulile şi articolele din blană fiind cele mai căutate, acest eveniment fiind şi cel care stabilea, oarecum, preţul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului. Astăzi, târgul de Moş Nicolae oferă o gamă mult mai amplă de produse, dar rămâne la fel de căutat de vizitatorii din toată zona Târnavelor.
Traficul autovehiculelor va fi oprit, începând de miercuri, 5 decembrie, de ora 15:00, până joi, 6 decembrie, ora 21:00, în zona centrală a Blajului, pe Bulevardul Republicii şi pe străzile Popa Şapcă, Timotei Cipariu, Astra, Mitropolit Andrei Şaguna și Episcop Ioan Lemeny.