Jandarmeria Montană Alba, alături de turiști 24 de ore din 24

Odată cu începerea sezonului estival, afluxul de turiști din zonele montane ale județului Alba este tot mai mare, prin urmare jandarmii montani sunt în măsură să acționeze în orice moment pentru îndrumarea și informarea turiștilor aflați pe traseele montane, precum și pentru salvarea și evacuarea persoanelor aflate în dificultate.

Structurile montane ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba acționează zilnic în zona de competență prin cele trei posturi montane: Arieșeni, Șugag și Roșia Montană. Astfel, patrulele de jandarmi își desfășoară activitatea în localitățile menționate, dar și în zonele adiacente fiind în măsură să răspundă prompt la solicitările turiștilor dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Jandarmeria Montană Alba recomandă turiștilor să țină cont de următoarele precizări:

să se informeze asupra condițiilor climaterice locale, itinerariului propus si a gradului de dificultate al traseului montan;

să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeții;

să aibă echipament adecvat zonei de munte (bocanci de munte, lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor, sac de dormit);

să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;

să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;

să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane (apelând numărul unic de urgență 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor și locul unde sunt persoanele aflate în dificultate;

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole