Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia, au oprit pentru control, ieri, 04 aprilie a.c., ora 07.32, pe strada Calea Moţilor din municipiul Alba Iulia, un autoturism cu număr provizoriu de înmatriculare, condus de M.S., de 39 de ani, din municipiul Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie pentru numerele montate pe autovehicul era expirată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 334 alin.1 , din Codul penal.
A fost, de asemenea, oprit în trafic, pe Bulevardul Republicii din municipiul reşedinţă de judeţ, un moped condus de A.R., de 19 ani, din comuna Galda de Jos, judeţ Alba.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Alba pentru recoltarea de robe biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere’’ faptă prev.şi ped. de art.335 alin.1 din Codul Penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, faptă prev.şi ped. de art 336 alin 1 din Codul Penal.
În cursul serii de ieri, 04 aprilie a,c., ora 21.50, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au oprit în trafic, pe strada Veche din localitatea Lancrăm un tractor condus de .G., de 42 ani, din municipiul Sebeş.
In urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tractorul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
Totodată conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Alba pentru recoltarea de probe biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prev. si ped. de art. 334. alin. 1 din Codul Penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, faptă prev. şi ped. de art 336 alin 1 din Codul Penal.