In atentia persoanelor care solicita stabilirea pensiei anticipate in conformitate cu prevederile Lg. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Pensia anticipată se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani.

La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv, necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare .

La stabilirea stagiului de cotizare contributiv în vederea stabilirii eligibilităţii pentru acordarea pensiei anticipate, precum şi la determinarea numărului total de puncte realizat, se iau în considerare şi perioadele in care o persoana a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani. 

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare:

până la un an-0.40%-procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare
între un an şi 2 ani-0.35%
între 2 şi 3 ani-0.30%
între 3 şi 4 ani-0.25%
între 4 şi 5 ani-0.20%

Prin sintagma luni de anticipare se înţelege perioada cuprinsă între data acordării pensiei anticipate şi data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege sau, după caz, data împlinirii vârstei standard reduse potrivit legii.

Procentul de diminuare se determină prin înmulţirea numărului de luni de anticipare cu procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare. Fracţiunile de lună se întregesc la lună.

Procentul de diminuare se menţine până la data îndeplinirii condiţiilor privind vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă, potrivit prevederilor legale.

Până la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, beneficiarul unei pensii anticipate poate opta pentru acordarea pensiei de invaliditate în condiţiile legii.

Trecerea la o pensie de invaliditate se acordă începând cu luna următoare celei în care pensionarul optează pentru aceasta, iar plata pensiei anticipate încetează cu aceeaşi dată.

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării şi, după caz, prin valorificarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate, precum şi adăugarea perioadelor în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare.

Pensia anticipata se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat, în cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situaţiile :

persoana desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
 persoana este funcţionar public; 
persoana îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau este numita în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, sau este membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti.

                                CONDUCEREA CJP ALBA

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole