Fara evenimente private la Sebes! Circulatia persoanelor interzisa pe timpul noptii! Piata agro-alimentara ramane deschisa.

Art. 1. (1) Luând act de prevederile Hotărârii nr. 62 din 12.11.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza Unității Administrativ – Teritoriale  Sebeș al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba , la nivelul UAT Sebeș, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, Comitetul Local pentru Situații de Urgență,  hotărăște punerea în aplicare a următoarelor măsuri  pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic, astfel:

a) Activitatea Centrului Cultural ”Lucian Blaga” instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Organizarea și desfășurarea activității  de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;

b)  Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc);

c)  Se interzice organizarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări , petreceri in spaţii închise sau deschise, publice sau private;

d)   Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri, în intervalul orar 5.00 – 23.00;

e)  Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței /gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00  cu următoarele excepții:

            – deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, şi înapoi;

           – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță precum și pentru achiziționarea de medicamente;

          – deplasarea în afara localității persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

       – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori deces al unui membru de familie

f)  Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă.

g) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

h)  Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

i)   În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

j)  Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

k)  Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

l)   Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

m) Instituțiile cu atribuții în domeniu, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

 (2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate  la finalul acesteia.

 Art. 2. (1) Se prelungește perioada de aplicare a măsurilor adoptate prin  Hotărârea nr.9 din 05.11.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, privind stabilirea unor măsuri de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS-COV2 pe raza Municipiului Sebeș, astfel :

  • Se mențin suspendate temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față din unitățile de învățământ (scenariul 3), cursurile desfășurându-se online;
  • Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, este obligatorie;
  • Administratorii și proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;

(2) Oficierea căsătoriilor se va face exclusiv la sediul Centrului Cultural ”Lucian Blaga”,  în următoarele condiții: 

a) număr maxim participanți  în interiorul Centrului Cultural – 12 persoane, exclusiv ofițerii de stare civilă;  

b) toți participanții au obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe tot parcursul  participării la eveniment; 

c) participanții la eveniment  vor  păstra distanța de 2 m,  dacă sunt din familii diferite;

d) este interzis consumul alimentelor al  băuturilor alcoolice şi nealcoolice;

e) la încheierea evenimentului toți participanții vor părăsi deîndată locația. 

(3)  Administratorul pieței agro-alimentare Dacia va lua următoarele măsuri :

  • Piața va funcționa după următorul program : 
ZIUA SĂPTAMĂNII ZONA LEGUME FRUCTE ZONA LACTATE ZONA CUPTOARE MICI ORAR
LUNI DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
MARTI DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
MIERCURI DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
JOI DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
VINERI DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
SAMBATA DESCHIS 

 

DESCHIS 

PENTRU 20 PRODUCĂTORI

DESCHISĂ  DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15
DUMINICA INCHIS INCHIS INCHIS
  • Comercializarea produselor lactate în piața agro-alimentară Dacia   se poate desfășura în zilele de Luni – Sâmbătă, fără a se depăși în  interior un număr de 20 de producători, iar publicul în limita a maxim 15 persoane, pentru asigurarea distanței de minim 2 m;
  • Accesul va fi permis doar persoanelor care poartă mască facială și care acoperă nasul si gura;
  • Comercianții vor purta în permanență masca facială care să acopere nasul și gura;
  • Afișarea în locuri vizibile a informației privind obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Art.3. Hotărârile adoptate de CLSU Sebeș până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art.4. Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic şi Direcției Poliție Locală, membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba precum şi  către toate unitățile de învățământ, Direcției Poliție Locală, Politiei Municipale, Serviciului Public pentru Administrare a Patrimoniului, Direcției de Asistență Socială, SPCLEP Sebeș, Centrului Cultural ”Lucian Blaga”, operatorilor economici de tipul unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor şi operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, precum și celor care dețin spații comerciale,  prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție şi se va afișa prin grija Compartimentului Relații Publice, Comunicare şi Informatică, pe site-ul  primăriei www.primariasebes.ro  precum și în mediul social-media.

Sebeș, 12.11.2020

PREŞEDINTELE

COMITETULUI LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ  SEBEŞ

Primar,

Dorin Gheorghe NISTOR

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole