Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este ecusonul de soră de caritate folosit, în Primul Război Mondial, de Rafila Săliştean (?-1984), o tânără originară din Sebeş, implicată pe aproape întreaga durată a conflagraţiei în îngrijirea militarilor răniţi, în spitale româneşti din spatele frontului.
Ecusonul, de formă dreptunghiulară (8,5 x 9,5 cm), este confecţionat din pânză albă, cu marginile tivite, pe care a fost cusută o cruce roşie, realizată tot din material textil. În partea centrală a crucii este brodată cu alb monograma (sau cifra) reginei Elisabeta (1843-1916), constând în două litere E stilizate, redate în oglindă, care se intersectează parţial, timbrate cu o coroană.
Biografia Rafilei (Firuca) Sălişten este doar într-o mică măsură cunoscută, majoritatea informaţiilor referitoare la viaţa şi la activitatea ei fiind desprinse din romanul autobiografic, ”Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite”, publicat în anul 1940, la Sibiu, de căpitanul Ilie Stricatu, cel care, în 1922, îi devenea soţ.
Firuca, cum o numeau apropiaţii, a fost fiica unor ţărani înstăriţi din Sebeş, remarcându-se, încă din adolescenţă, prin frumusețea şi prin caracterul său energic şi plăcut, calităţi care au făcut-o foarte apreciată printre cunoscuţi. La scurt timp după declanşarea războiului, Firuca a plecat în România, unde s-a înscris la cursurile Institutului surorilor de caritate „Regina Elisabeta” din Bucureşti.
Aşezământul a fost fondat în anul 1879 de regina Elisabeta şi funcţiona într-o clădire achiziţionată tot de ea, şi a avut ca model un institut similar din Berlin, dar şi Asociaţia Rudolfinelor din Viena. Instruirea surorilor era asigurată de medici care le predau elemente de anatomie, fiziologie şi igienă, precum şi cunoştinţe de aplicare a pansamentelor. Procesul de formare cuprindea şi o parte practică desfăşurată în spitalele din Bucureşti, în care surorile îngrijeau efectiv bolnavii.
După absolvirea institutului, Firuca Sălişten a activat în cadrul unor spitale din Bucureşti şi Corabia, iar la încheierea ostilităţilor l-a reîntâlnit, la Bucureşti, pe Ilie Stricatu, cu care s-a căsătorit în anul 1922, împlinindu-se o poveste de dragoste care a început cu mulţi ani în urmă, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.
