Termenul educaţie provine din latinescul: educo-educare şi are sensul de: a alimenta, a creşte, a îngriji. De fapt, educaţia disciplinează omul, formează individul, în primul rând pentru sine, dar şi pentru cei din jur. O posibilă definiție a educaţiei în concepţia filosofului german Immanuel Kant ar fi:,,Educaţia este activitatea de disciplinare, de cultivare, civilizare a omului, iar scopul educaţiei este de-a dezvolta în individ toată pefecţiunea de care este susceptibil.”
Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să facă educaţie. De la indivizi până la instituţii, desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în care vieţuiesc. Încă de mic, copilul trebuie să cunoască anumite reguli de conduiă, norme ale moralităţii şi comportamentului uman. Pentru formarea sa, acesta nu trebuie să evite contactul cu răul, dimpotrivă, să lupte contra acestuia, să-l cunoască şi să devină capabil de a-l învinge. De fapt, scopul educaţiei este acela de a-l pregăti pentru o viaţă completă.
Educaţia aparţine cunoaşterii, dar este şi un gest de generozitate şi de sacrificiu. Nu oricine deţine calitatea de-a fi educator. Din comoditate, din confort, din dezinteres, aceşti făuritori de spirite, pot fi însă distrugători.
Indiferenţa poate naşte ,,monştri” . Astfel, răul poate fi încurajat şi prin tolerare. Gradul ridicat de civilizaţie, de cultură, de conduită converg înspre o educaţie reuşită.
Educaţia are ca scop şi atingerea unei posibile stări de fericire? Sau aceasta se particularizează în funcţie de individ, de idealul acestuia? Uniformizarea prin educaţie este imposibilă, deoarece fiecare individ îşi construieşte propriul stil de viaţă şi deţine o anumită mentalitate.
A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are şansele cele mai mari de-a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe: economice, politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale şi profesionale. Orice experienţă constituie, o posibilitate de instruire, de formare, o formă a educaţiei, de altfel.
Binele poate fi în relaţie cu educaţia? Iar răul cu lipsa acesteia? Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar este controlat, cu atât mai mult, acesta prin înţelepciune poate discerne binele de rău, îndepărtându-l pe
acesta din urmă. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei, în acest sens, Aristotel, un important filosof al Greciei Antice afirma:,,Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.” Educaţia este un stil de viaţă, omul educat este acela care a învăţat să trăiască în spiritul înţelepciunii. Astăzi, deşi educaţia deţine destule carenţe, reflectate în multe moduri de-a fi, aceasta este imperios necesară pentru relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în genere.
Mirela ONIGA
