Primarul Cugirului, Adrian Teban împreună cu preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale, Ioan Mircea Burlan au făcut o ultimă verificare la Târgul de Animale ce va fi inaugurat duminică.Cei doi s-au asigurat că au fost realizate ultimele retuşuri şi că atât comercianţii, cât şi cumpărătorii vor avea asigurate cele mai bune condiţii pentru activitatea comercială ce se va desfăşura.
„Ne bucurăm că începând de duminică, crescătorii de animale din Cugir îşi vor putea comercializa bovinele, ovinele, porcinele în propria localitateşi avem convingerea că acest lucru reprezintă premisa dezvoltării viitoare a fermelor mici şi mijlocii” a declarat primarul, Adrian Teban
Târgul de animale vii a fost construit de către Asociaţia Crescătorilor de Animale pe un teren de pe strada Serelor, de la intrare în oraş, unde, cu ani în urmă, se aflau serele fabricii. Târgul este doar o parte a unei investiţii mult mai ample pe care asociaţia a iniţiat-o, iar primăria a spijinit-o şi care mai cuprinde: abator de capacitate mică, sediul asociaţiei, garaj de utilaje agricole, atelier de reparaţii a acestor utilaje. „Fermierii vor avea acces la toate serviciile de care au nevoie” a apreciat Ioan Mircea Burlan, preşedintele ACA care este convins că investiţia rezolvă majoritatea problemelor de care se loveau până acum crescătorii de animale. „Cred că târgul de animale pe care-l inaugurăm duminică şi abatorul care va fi finalizat ulterior, precum şi celelalte servicii pe care le vom oferi în viitor, reprezintă o necesitate pentru crescătorii de animale din Cugir şi localităţile apropiate. În prezent, aceştia nu-şi permit să meargă la abatoare mari pentru a-şi sacrifica animalele, iar multe dintre astfel de centre îi primesc cu greutate. Chiar şi comercializarea animalelor vii este destul de anevoioasă, crescătorii trebuind să se deplaseze pe la diferite târguri din judeţ şi din ţară. Sunt aspecte care în cele din urmă descurajează fermele mici de subzistenţă.”
Din spusele preşedintelui ACA, Ioan Mircea Burlan investiţia a fost posibilă ca urmare a iniţiativei primarului care a propus asociaţiei să preia păşunile oraşului în administrare. Efectuând în regie proprie majoritatea lucrărilor de întreţinere, Aca a reuşit să facă economii considerabile care au fost folosite pentru diferite investiţii, printre care şi târgul de animale. La rândul său, primarul Adrian Teban a apreciat că „investiţia realizată este rezultatul unei bune gospodăriri şi a unui implicări permanente a preşedintelui şi a membrilor asociaţiei. Îi asigur pe crescătorii de animale din Cugir că vor avea în continuare suportul administraţiei locale.” a precizat edilul Cugirului. Sprijinul primăriei s-a concretizat şi prin asfaltarea drumului până la târg, fiind posibilă intrarea cu orice fel de mijloc de transport.
Trebuie spus că accesul în târg va fi gratuit pentru cei 200 de membrii ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi contra cost pentru ceilalţi comercianţi.”În condiţiile în care au fost oferite în presă informaţii eronate cu privire la data inaugurărrii, spun încă o dată că Târgul de Animale de la Cugir se deschide duminică, când va fi celebrată şi o slujbă religioasă.” a ţinut să precizeze preşedintele ACA, Ioan Mircea Burlan.