Eliminarea taxelor de trecere la podurile de peste Dunăre, coroborat cu lipsa de finanțare pentru infrastructura rutieră, va afecta grav starea drumurilor din țară. Multe șosele vor rămâne nereparate și neîntreținute, iar banii nu vor fi suficienți pentru acoperirea gropilor. Lipsa finanțării pentru rețeaua de drumuri și autostrăzi va pune în pericol siguranța rutieră.
Pentru a repara și întreține întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi este necesară o finanțare de aproximativ 8% din PIB-ul României. Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul celor 7.000 ai C.N.A.I.R., trage un semnal de alarmă guvernanților pentru alocarea resurselor financiare necesare în vederea bunei desfășurări a activităților de reparare și întreținere a întregii rețea de DN-uri si Autostrăzi din Romania.
Nu dorim să intrăm în subiecte de natură politică sau să abordăm teme ce vizează desfășurarea procesului legislativ, însă nu putem privi pasivi la proiectul de lege inițiat de parlamentari ai PNL Constanța privind anularea taxelor de trecere la Podurile Dunărene (Cernavodă – Fetești și Vadu Oii-Giurgeni). Considerăm că toată această acțiune a fost realizată pentru obținerea de capital politic și nu suntem de acord cu ea.
Aducem la cunoștința opiniei publice, a parlamentarilor interesați și a tuturor factorilor decidenți că în anul 2020 din aceste taxe au fost încasate aproximativ 28 mil. euro, iar în perioada ianuarie – octombrie 2021 sumele încasate se ridică la circa 30 mil. euro. Aceste sume sunt fără TVA. Astfel, si BUGETUL CONSOLIDAT AL TARII AR PIERDE 19% DIN SUMELE DE BANI MENȚIONATE.
Așadar, îi rugăm pe parlamentarii inițiatori (unul specialist în finanțe) să găsească resurse pentru golul rămas din eliminarea acestor taxe. Considerăm că factorii decidenți nu trebuie să fie de acord cu astfel de decizii până nu găsesc soluțiile alternative de finanțare pentru sectorul de drumuri. Reprezentanții sindicatului acuză atât conducerea C.N.A.I.R., cât și Ministerul Transporturilor, de lipsă de implicare în această problemă și lasă la voia politicienilor și a intereselor lor de partid soarta drumurilor naționale.