În urma demersurilor Preşedintelui Federaţiei Române de Powerlifting, prof. Ioan Frăţilă, la data de 11 ianuarie 2011 a luat fiinţă Clubul Sportiv Zeus Powerlifting Mihalţ. Noul club s-a înfiinţat pe un teren fertil, intenţia celor care au pus bazele clubului fiind aceea de a descoperi tinere talente în mediul rural, unde sportul de performanţă nu se mai practică aproape deloc sau chiar deloc. Conducerea clubului este formată din Darius Lupaşcu – preşedinte, instructor sportiv, Adriana Grama – vice-preşedinte şi Sergiu Dobârtă – instructor sportiv. Clubul are doar 6 sportivi legitimaţi, dintre care 5 cu rezultate foarte bune la competiţiile naţionale de powerlifting.
Rezultate obţinute:
1.Florin Breaz, o medalie de argint la Campionatul Naţional în proba Împins din Culcat 2011
2.Darius Lupaşcu, 2 medalii de bronz obţinute la C.N. Juniori 2011
3.Sorin Moldovan, o medalie de aur şi o medalie de bronz, obţinute la C.N. Cadeţi 2011; o medalie de argint şi 3 medalii de bronz obţinute la C.N. Juniori 2011; o medalie aur şi o medalie de bronz, obţinute la C.N. pentru copii 2011
4.Daniel Ordean, Campionatul Naţional Cadeţi 2011, 2 medalii de aur, 2 medalii de argint, titlul de campion naţional la categoria 105 kg; Campionatul Naţional pentru Juniori 2011, 3 medalii de argint, o medalie de bronz, titlul de vicecampion naţional la categoria 105 kg; Campionatul Naţional în proba Împins din Culcat (cadeţi, juniori, seniori) 2011, o medalie de aur (la cadeţi); o medalie de argint (la junior) şi o medalie de bronz (la seniori); Campionatul Naţional pentru Copii 2011, 4 medalii de aur, titlul de campion naţional la categoria +105 kg; Campionatul Naţional pentru Copii şi Cadeţi 2012, 4 medalii de aur (la cadeţi), campion naţional la categoria 120 kg
5.Daniela Trană, o medalie de bronz obţinută la C.N. Împins din Culcat 2011; performanţe obţinute la nivel de club: loc 3 – Open Feminin, C.N. Împins din Culcat 2011, Loc 4 – C.N. Copii 2011
Darius Lupaşcu, preşedintele clubului, ne-a declarat: „În cursul anului 2011, Primăria comunei Mihalţ ne-a oferit o finanţare de care clubul avea mare nevoie pentru a acoperi costurile necesare pentru participarea la campionatele naţionale de powerlifting (transport, cazare şi masă), dar şi pentru a susţine activitatea de performanţă în cadrul clubului. În luna ianuarie 2012 am depus la Primărie un protocol de parteneriat între Clubul Sportiv Zeus Powerlifting Mihalţ şi Primăria comunei Mihalţ. Acest protocol de parteneriat are ca obiect stabilirea modalităţilor în care va fi realizată cooperarea între Primăria comunei Mihalţ şi Clubul Sportiv Zeus Powerlifting Mihalţ, în vederea dezvoltării în comun a sportului de performanţă, în ramura de sport powerlifting, conform statutelor şi regulamentelor celor două entităţi juridice şi de a susţine activitatea de performanţă a sportivilor şi tehnicienilor clubului prin acordarea unor indemnizaţii/ stimulente financiare. Sperăm ca şi pe viitor colaborarea dintre Clubul nostru şi Primăria comunei Mihalţ să fie cel puţin la fel de bună ca şi până acum. Mulţumim pe această cale Primăriei comunei Mihalţ pentru sprijinul acordat!”.
Asistenta Adina Roman a salvat un om de la moarte, in timpul ei liber!
Adina Roman este asistent medical generalist la Ambulanta Alba. Luni 12.02.2024...
Deschide