Ieri, la ora 17:50, pe str. Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, L.Z., de 38 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autocar, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de autocarul condus de C.C., de 41 de ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autocar a fost proiectat într-un autoturism aflat în faţa sa, care la rândul să au fost proiectat într-un alt autoturism, aflat în faţă.
În urma accidentului, 9 minori, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani şi doi adulţi, toţi pasageri în autocarul condus de L.Z., cetăţeni maghiari, au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Alba unde au primit îngrijiri medicale, fără ca vreunul să rămână internat.
Cele două autobuze efectuau cursă ocazională de persoane pe ruta Gyula (Ungaria) – municipiul Aiud (România), transportând 83 de persoane, din care 75 minori şi 8 adulţi.
Persoanele care se aflau în cele două autocare au fost preluate de către două autobuze aparţinând unei societăţi de transport public din Alba Iulia şi transportate la destinaţie, în municipiul Aiud.
Cercetările sunt continuate.
CUM AM DEVENIT UN SUPEREROU PLIN DE ENERGIE, DUPA UN MASAJ CU ULEI SI CATEVA PRODUSE NATURALE!
Ieri eram un simplu muritor care se lupta cu apatia si...
Deschide