Doi tineri reţinuţi de poliţiştii din Săliştea

Poliţiştii din Săliştea i-au reţinut pe doi tineri care în seara zilei de sâmbătă, 13 iunie, fiind într-o avansată stare de ebrietate, au avut un comportament agresiv, au ameninţat şi au aruncat cu pietre spre locuinţa unei vecine.
În fapt, la data de 13.06.2015, în jurul orelor 20,30, poliţiştii Postului de Poliţie Săliştea au fost sesizaţi prin 112, de către o tânără în vârstă de 23 de ani, din comună, cu privire la faptul că mai mulţi tineri tulbură liniştea publică şi aruncă cu pietre în casa ei.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat pe D.F.S., de 29 de ani, din comuna Săliştea şi pe P.C.T., de 33 de ani, din Cugir, care erau într-o vădită stare de ebrietate şi care, din curtea unui imobil aruncau cu pietre pe acoperișul locuinţei apelantei.
Cei doi tineri au continuat să se manifeste violent, au ieşit în stradă, adresând injurii şi ameninţări atât persoanei care a cerut intervenţia poliţiei cât şi la adresa celorlalte persoane prezente, motiv pentru care poliţiştii i-au imobilizat, încătuşat şi i-au condus la sediul postului de poliţie.
Faţă de cei doi tineri a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar pe numele lor a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunilor de ameninţare, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri.

Recomandari

Alte Articole