Doi bicicliști s-au ciocnit în municipiul Sebeș

Aseară, la ora 22.51, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către medicul de gardă din cadrul Spitalului municipal Sebeş, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgenţe a fost adus un bărbat, victima unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii a rezultat că bărbatul, de 45 de ani, din comuna Gârbova, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe strada Cloşca din comuna Gârbova, nu a acordat prioritate de trecere unui alt biciclist, în vârstă de 13 ani, întrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, biciclistul în vârstă de 45 de ani, a suferit o fractură de picior şi a fost transportat de o rudă, la spitalul din Sebeş.
Cu ocazia investigaţiilor efectuate, poliţiştii au constatat că biciclistul vinovat de producerea accidentului, era sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole