Doi bărbați s-au bătut în Alba Iulia. Unul dintre ei a scos cuțitul

Aseară, Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în faţa unui imobil situat pe raza municipiului Alba Iulia are loc o altercaţie între două persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că între M.M., de 24 de ani şi F.G., de 40 de ani, ambii din Alba Iulia pe fondul unor neînţelegeri mai vechi s-a iscat o altercaţie, în urma căreia M.M. l-ar fi înţepat pe F.G. cu un cuţit.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alba care l-a transportat pe numitul F.G. la spital unde a rămas sub supraveghere medicală şi pentru continuarea investigaţiilor.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la împrejurările comiterii faptei, M.M., fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de “lovire sau alte violențe”, faptă prev şi ped de art. 193, alin. 1, din Codul Penal.

Recomandari

Alte Articole