Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun Sebeș, 6 decembrie, ora 17, Parcul Primăriei

Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun
Sebeș, 6 decembrie, ora 17, Parcul Primăriei

Primăria Municipiului Sebeș are plăcerea de a vă invita, marți, 6 decembrie 2016, începând cu ora 17.00, în Parcul Primăriei, la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun.

Anul acesta am încercat să dăm contur, în zona centrală a orașului, unei povești de iarnă presărate cu personaje care să aducă bucurie copiilor, un patinoar cu acces gratuit, căsuțe decorate cu produse specifice Crăciunului, o zonă cu aparate de joacă. Pe scena montată în parc, vor sosi colindători, pentru a colora atmosfera cu cele mai frumoase cântece de iarnă și pentru a le oferi celor prezenți bucuria colindului străbun.
Nu va lipsi nici Moș Crăciun la întâlnirea cu cei mai mici locuitori ai Sebeșului; el își va face apariția în seara zilei de 17 decembrie și va oferi cadouri celor prezenți.

***
Programul zilei de 6 decembrie este următorul:
Ora 17.00 – aprinderea iluminatului de sărbători
și inaugurarea Târgului de Crăciun;

Program special pentru copii oferit de animatorii asociației Ping și Pong, alături de personaje Disney: Mickey Mouse și Minnie, Minions, un clown nostim și prietenos.
Animatorii au pregătit jocuri dinamice, dansuri, vor dărui celor mici modelaje din baloane, iar doritorii se vor putea fotografia cu Elsa și Olaf (din Komatex).
Personajele de poveste îi vor însoți pe copii și pe gheață, pentru a se bucura împreună de patinoarul care își așteaptă vizitatorii.

La scena montată în parc, vor susține un program artistic:
Grupul vocal “Felician Fărcașiu”
Formația de muzică ușoară Greenline
Denisa Suciu
Gianina Nana Buzan
Marinela Baba
Maria Dan Păucean
Colinde interpretate la orgă de grupul format din Andrei Achimescu, Cristian Achimescu, Robert Furdui, Iulia Spătar

***
Cu siguranță, cei care vor vizita micul târg de Crăciun de la Sebeș vor avea parte de multe alte surprize, iar primarul Municipiului Sebeș, domnul Dorin Nistor, își exprimă speranța că acest eveniment va deveni o frumoasă tradiție pentru Sebeș. Primăria își propune ca, în fiecare an de acum înainte, Târgul de Crăciun să fie un prilej de bucurie pentru toți locuitorii orașului și să aducă un strop din magia și generozitatea sărbătorilor de iarnă. Nu ascundem dorința noastră ca în viitor să avem mult mai mulți parteneri alături în organizarea acestui gen de evenimente, de la companii private, la organizații non guvernamentale, școli, instituții. Reînnoim această invitație pe care am lansat-o în repetate rânduri și lăsăm deschisă oferta noastră de colaborare.

Vă informăm că patinoarul artificial va funcționa în regim de gratuitate pentru toți beneficiarii săi, până în data de 15 februarie 2017, iar bugetul alocat închirierii acestuia a fost de 132.000 lei. Precizăm, de asemenea, faptul că bugetul cheltuit de municipalitate pentru pregătirea decorațiunilor de iarnă a atins suma de 130.000 lei. Deși alocarea bugetară a fost mult mai generoasă, nu au existat firme care să răspundă exigențelor consemnate în caietul de sarcini. Primăria Municipiului Sebeș va dezvolta, cu siguranță, acest proiect în viitor.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
Primăria Municipiului Sebeş

Recomandari

Alte Articole