Cugir: Sancționat de jandarmi pentru că s-a certat cu familia și a vrut să o evacueze afară din casă

În urma unui apel la 112, duminică, 3 aprilie, în jurul orei 00.30, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgență pe strada George Coșbuc din orașul Cugir deoarece un bărbat a semnalat faptul că fiul său fugise de acasă. Băiatul, în vârstă de 16 ani, a fost găsit de jandarmi în preajma blocului unde locuiește și le-a spus acestora că a plecat din apartament deoarece tatăl său consumase alcool și era foarte violent.

Cele relatate de minor s-au confirmat foarte repede deoarece, chiar și din fața blocului, tatăl acestuia putea fi auzit cum înjura și amenința cu bătaia ceilalți membri de familie. Din relatările vecinilor, vizibil deranjați de acest comportament, a reieșit că bărbatul nu este la prima faptă de acest fel și, ori de câte ori se îmbată, soția și cei cinci copii minori au de suferit. Mai mult, de un tratament asemănător au parte și cei care îi solicită să înceteze, deoarece multe din episoadele violente, cum este și cel de față, se desfășoară pe timpul nopții.

Identificat ca fiind F.S. (50 de ani), a fost condus la Spitalul Orașului Cugir deoarece starea de beție în care se afla putea constitui un risc la adresa sănătății sale. A fost internat, nu înainte însă ca jandarmii să-l sancționeze contravențional cu amendă în valoare de 300 lei.

Recomandari

Alte Articole