Cugir: Intervenție a jandarmilor în blocul NATO

Un bărbat a fost sancționat de jandarmi după ce și-a amenințat familia și vecinii cu moartea.

Un echipaj de jandarmerie a intervenit luni, 7 martie, la ora 22.00 în blocul NATO din Cugir deoarece un locatar, aflat sub influența băuturilor alcoolice, se manifesta violent. Intervenția jandarmilor fusese solicitată chiar de rudele acestuia, după ce atât ele cât și vecinii care au încercat să-l potolească fuseseră amenințați cu moartea. În vârstă de 40 de ani, bărbatul este cunoscut pentru comportamentul violent pe care-l are atunci când consumă alcool, motiv pentru care amenințările au constituit un serios motiv de îngrijorare.

Având în vedere starea de beție a acestuia și faptul era un risc potențial la adresa celor din jur, a fost condus la Spitalul Orășenesc Cugir, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale și unde a rămas internat peste noapte. Pentru fapta săvârșită a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole