În contextul răspândirii infecției cu Coronavirus COVID-19 și al stării de îngrijorare generate în rândul populației, Colegiul Psihologilor Filiala Alba se alătură Filialei de Cruce Roșie a judeţului Alba prin oferirea de suport psihologic telefonic persoanelor care au nevoie de sprijin emoțional pentru a depăşi stările de anxietate şi panică cu care se pot confrunta în această perioadă.
Aceste servicii sunt oferite zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00, de o echipă formată din 31 de psihologi voluntari şi se adresează îndeosebi persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau celor plasate în unităţi de carantină, dar pot fi accesate şi de alte persoane care au nevoie de ajutor în lupta cu reacţiile psiho-emoţionale determinate de răspândirea coronavirusului COVID-19.
Numărul de telefon la care se poate solicita asistenţa psihologică este: 0358909. Apelul telefonic se taxează conform tarifelor practicate de reţelele de telefonie din România. Toate solicitările vor fi preluate de Crucea Roşie, urmând ca persoanele care doresc să beneficieze de suport psihologic să fie contactate în cel mai scurt timp posibil de unul dintre psihologii disponibili în intervalul orar respectiv.
Şedinţele de suport psihologic se vor realiza conform unui protocol comun de lucru, valabil pe toată perioada stării de urgenţă din România, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei.
Manifestările psihice negative imediate care pot să apară în rândul populaţiei în cazul unei pandemii sunt frica şi panica. Frica poate determina o serie de efecte negative, printre care: pierderea controlului asupra comportamentului propriu, diminuarea capacităţii de muncă şi diminuarea capacităţii de răspuns necesare pentru înfruntarea primejdiei. Panica, pe de altă parte, este un fenomen psihologic de masă. Aceasta este generată de multe ori de necunoaştere sau de accesul la informaţii din surse necontrolate şi poate fi o manifestare mult mai distructivă decât pandemia în sine. Din aceste motive, recomandăm populaţiei să îşi păstreze calmul, să se informeze numai din surse oficiale şi să solicite ajutor specializat în cazul în care se simt copleşiţi de emoţii negative.
Mulţumim pentru iniţiativă doamnei Eliza Boilă, preşedinta Colegiului Psihologilor din România Filiala Alba, precum şi psihologilor care ni s-au alăturat voluntar în această campanie.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România acționează, în orice împrejurare, în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.
DIRECTOR,
Adrian Ionel Dușa