Spaţiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale trebuie să dispună de următoarele facilităţi: separare fizică, astfel încât sacrificarea mieilor să nu producă disconfort cumpărătorilor; spaţii special amenajate pentru cazarea animalelor şi cu posibilităţi după caz de adăpare; sistem de alimentare cu apă; facilităţi de colectare şi stocare în vederea dirijării la unităţi de ecarisare a sângelui şi subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor; facilităţi de colectare a materialelor cu risc specific (splina şi ileonul de la ovinele de toate vârstele, craniul inclusiv creierul şi ochii, amigdalele şi măduva spinării de la ovinele de peste 12 luni), şi de dirijare a acestora la unităţi de incinerare. Dirijarea subproduselor la unităţile de ecarisare şi a MRS-urilor la incineratoare intră în responsabilitatea primăriei sau administratorului locului de sacrificare, pentru care va prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unităţii de transformare. Aplicarea mărcii de sănătate pe carcasele de miel se va face numai după efectuarea examinării post-mortem de către medicul veterinar care asigură supravegherea sanitară-veterinară a locului amenajat pentru sacrificarea mieilor. Pentru carnea de miel produsă în spaţiile amenajate temporar de către administraţiile pieţelor, DSVSA judeţene vor asigura mărci de sănătate, de formă rotundă. Funcţionarea acestor locuri de sacrificare a mieilor este permisă în perioada 2 – 14 aprilie. Este interzisă organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii pe motive de sănătate a animalelor. Sacrificarea mieilor în abatoare În perioada sărbătorilor de primăvară (2-14 aprilie), se pot sacrifica miei şi în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine sau bovine care nu dispun de echipamente şi facilităţi speciale pentru sacrificarea ovinelor cu respectarea bunăstării animalelor, facilităţi de colectare a materialelor cu risc specific şi de dirijare a acestora la unităţi de incinerare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole