Concubini prinsi de politisti, la furat!

Polițiștii din Baia de Arieș au reținut-o pe o femeie care e bănuită de complicitate la furt calificat. Aceasta ar fi intenționat să-l ajute pe concubinul său să fugă de la locul săvârșirii unui furt, așteptându-l la volanul unui autoturism. Ulterior, polițiștii l-au reținut și pe autorul tentativei de furt. 

La data de 24 noiembrie 2019, polițiștii din Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de o femeie de 31 de ani, din Baia de Arieș, bănuită de complicitate la furt. 

Aceasta are o relație de concubinaj cu un bărbat de 28 de ani, din Baia de Arieș și, în seara zilei de 23 noiembrie, l-ar fi așteptat în autoturism, în apropierea unei locuințe din Baia de Arieș, pentru a-l ajuta să părăsească rapid zona în care se afla casa din care bărbatul urma să fure. 

Acesta ar fi încercat să pătrundă în locuință însă a fost surprins de către proprietar și a fugit. 

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să-l identifice și l-au reținut. El nu este la prima faptă de furt, fiind cercetat, sub control judiciar, pentru cel puțin alte 15 furturi săvârșite pe raza orașelor Baia de Arieș, Câmpeni și Abrud.  

Bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, iar ulterior instanței de judecată care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. 

Concubina sa va fi prezentată în fața procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole