Diverse publicatii ne tot prezinta, in ultima perioada (contra cost banuiesc), imagini filmate de sus cu autostrada finalizata (zic ei,constructorii) intre Aiud si Turda, incercand sa ne convinga, ce rai sunt cei de la Drumuri, ca nu vor sa faca receptia si cat de mult suferim noi, soferii, obligati sa circulam pe aglomeratul DN1 in continuare!…Pai daca lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda, finalizat în proporţie de 99%, a început să se crape pe margini, într-o zonă cu alunecare de taluz, acum cand nu este deschis circulatiei, la ce sa ne asteptam dupa? Şeful firmei constructoare spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.După lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, pe care oficialii de la Drumuri nu au vrut să îl recepţioneze din cauza „alunecării ca pe gresie”, şi lotul 4 pare că are probleme. Conform unor imagini, taluzul de pe o porţiune din lotul 4 a luat-o la vale, iar autostrada a început să se crape pe margini, scrie Economica.Net.
Acest lot este construit de către austriecii de la Porr şi este finalizat în proporţie de 99%, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Remedierile necesare în această zonă, lucrări minore, sunt în derulare, spre satisfacerea clientului”, a spus pentru ECONOMICA.NET Klaus Bleckenwegner, CEO-ul Porr Construct România.
Conform celor mai recente declaraţii ale ministrului Transporturilor Lucian Şova, loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda ar putea să fie inaugurate în luna mai. Între timp, italienii de la Tirrena Scavi au demarat săptămâna aceasta lucrări de reparaţii pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda. La inspecţia din ianuarie, CNAIR a refuzat să facă recepţia acestui lot, din cauza problemelor de siguranţă rutieră generate de bitumul în exces şi de rugozitatea şi planeitatea neconforme. Reprezentanţi ai constructorului, precum şi un ONG dedicat infrastructurii, susţineau atunci că autostrada e gata încă de anul trecut şi trebuie deschisă circulaţiei. Rămâne de văzut dacă până în luna mai, termenul anunţat de ministrul Transporturilor, vor fi remediate toate problemele constatate pe cele două loturi de autostradă, astfel încât să fie deschise circulaţiei.
Contractul pentru construirea celor 12 kilometri ai lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei (circa 80% din estimarea inițială a CNAIR de 532 milioane de lei).
Contractul pentru construirea celor 16 kilometri ai lotului 4 din Autostrada Sebeş – Turda a fost atribuit companiei austriece PORR în aprilie 2014 şi este în valoare de 470 de milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în mai 2014, iar termenul iniţial de finalizare a acestora era martie 2016, mentioneaza Economica.Net.
SEBEȘ: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE DE REABILITARE A CLĂDIRII MATERNITĂȚII DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, anunță că astăzi au început lucrările...
Deschide