Cetatea Alba Carolina reușește să se evidențieze și la Târgul European al Castelelor. Vizitatori și expozanți deopotrivă au fost atrași de standul de promovare și de strategia de promovare turistică ce au în vedere punerea în valoare a tuturor valențelor căpătate de Alba Iulia de-a lungul timpului: cetate regală, reședință de episcopie, capitală de principat autonom și garnizoană militară. Prezent în standul Cetății pentru doar câteva minute, oricare turist va descoperi cel puțin un motiv pentru care următoarea vizită să fie la Alba Iulia.
Prezența la Târgul European al Castelelor are în vedere și promovarea evenimentelor ce și-au propus asigurarea unei poziții importante pentru Alba Iulia pe nișa turismului de evenimente. Site-ul http://www.turism.apulum.ro a reușit să atragă atenția a peste 1.000 de vizitatori în special pentru secțiunea de evenimente, iar vizualul Festivalului Roman Apulum, promovat și el în stand, a reușit să schimbe din planurile turiștilor prezenți în Hunedoara și să îi atragă către Cetatea Alba Carolina pentru acest week-end.
Târgul European al Castelelor se află la prima ediție și se desfășoară la Castelul Corvinilor din Hunedoara. La evenimentul ce a început astăzi și se va încheia duminică sunt prezente 21 de castele și cetăți din 6 țări europene. Sala Dietei s-a dovedit a fi o locație potrivită pentru promovarea turistică a unora din cele mai reprezentative monumente culturale din România, Macedonia, Cehia, Spania, Ungaria și Bulgaria: Castelul Bran (România), Cetatea de Scaun a Suceviei (România), Palatul Brukenthal (România), Cetatea Alba Carolina (România), Castelul Cantacuzino (România), Cetatea Oradea (România), Cetatea Făgăraş (România), Cetatea Poenari, Arefu (România), Castelul Bánffy, Bonţida (România), Castelul Miclăuşeni (România), Turnul cu Ceas, Sighişoara (România), Castelul Károlyi, Carei (România), Castelul Magna Curia (România), Municipiul Veles – Patrimoniu arhitectural (Macedonia), Castelul Krásný Dvůr, Castelul Bečov nad Teplou şi Castelul Valeč (Cehia), Castelul de la Mota (Spania), Castelul Renascentis, Moştenirea Rákóczi (Ungaria), Palatul Regal Gödöllȍ (Ungaria), Complexul Clădirii Istorice Castelul Vajdahunyad (Ungaria), Cetatea Shumen (Bulgaria), Palatul Balchik (Bulgaria).