Cazul Berbeceanu: Procurorul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, pus sub control judiciar de DNA

În completarea informaţiilor legate de dosarul mediatizat prin comunicatele 300/VIII/3 din 19 martie 2014 și 528/VIII/3 din 06 mai 2014, având ca obiect urmărirea penală faţă de MUREŞAN IOAN, procuror şef al DIICOT – ST Alba, MUNTEAN ALIN, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba şi CEAN NICOLAIE, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba, Biroul de informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul MUREŞAN IOAN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă și fals intelectual.
Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 7 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză.

În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârșitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea lui MUREŞAN IOAN, în prezentul dosar, acesta i-a prezentat unui martor audiat în aceeași cauză penală, o declarație a unei alte persoane, pe care o obţinuse de la apărătorii săi.
Cu aceeași ocazie, inculpatul MUREŞAN IOAN i-a precizat că acesta își schimbase declarația și în cuprinsul ei făcea diferite referiri la persoana martorului.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul MUREŞAN IOAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depăşească raza teritorială a mun. Alba Iulia, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Direcția Națională Anticorupție

Recomandari

Alte Articole