Candidat tanar la CJ Alba din partea USL

Florin Roman vicepresedinte al PNL aLBA, şi-a anunţat de curand candidatura la funcţia de consilier judeţean pe listele USL, propunându-şi 3 obiective importante: „Primul dintre ele este ca Alba Iulia-Capitală Culturală Europeană să devină un proiect pe deplin realizabil cu spijinul CJ şi al Consiliului Local, şi în acest sens voi iniţia primul proiect de hotârâre prin care Consiliul Judeţean va deveni membru fondator al asociaţiei şi va desemna echipele de lucru pe partea tehnică, pentru ca împreună cu membrii ONG-ului să ne apucăm de scris la caietul de sarcini. Al doilea proiect pe care-l voi înainta în Consiliul Judeţean şi pentru care voi face lobby în Consiliul Local va fi ridicarea sălii polivalente la Alba Iulia: sunt două locaţii identificate, una de către Primărie la Pâclişa, în zona terenului de sport „Constructorul”, o altă locaţie pe care am identificat-o noi, de la fosta fabrică Refractara, la ieşirea din oraş pe partea stângă. Al treilea proiect pentru care mă voi aplicabil încă din toamna acestui an, împreună cu colegii mei, este proiectul „Primul ghiozdan”, prin care noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Teodor Atanasiu, şi majoritatea USL în CJ decide să împartă ghizdane şi rechizite şcolare pentru toţi copiii de clasa I din judeţul Alba, indiferent de zonă, indiferent de stare socială. Nu vrem să facem nici un fel de discriminare, vrem ca toţi copiii să beneficieze de un mic sprijin din partea Consiliului Judeţean. Din punctul nostru de vedere, banii pentru acest proiect pot fi dirijaţi foarte bine din ceea ce se risipeşte prin tot felul de bâlciuri politico-electorale care n-au nici o legătură cu un sprijin real acordat cetăţenilor

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole