Poliţiştii din Alba Iulia sunt în căutarea a doi indivizi care, recomandându-se de la apă, au furat din locuinţa unei vârstnice, suma de 900 de lei şi au înșelată-o cu alţi 198 de lei. În dimineaţa zilei de 21.05.2014, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112, de către o femeie în vârstă de 81 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că, cu puţin timp în urmă, a fost victima unei infracțiuni de furt.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că în dimineaţa aceleiaşi zile, doi bărbaţi necunoscuţi, care s-au recomandat ca fiind de la firma care furnizează apă, au solicitat să fie primiţi în locuinţă, pentru a face verificări la instalaţia de apă.
Pentru „serviciile” prestate, cei doi i-au solicitat vârstnicei suma de 198 de lei. În același timp, profitând de neatenţia proprietarei i-au sustras, dintr-un corp de mobilier, suma de 900 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea celor doi indivizi, în vederea tragerii lor la răspundere penală, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.
CUM AM DEVENIT UN SUPEREROU PLIN DE ENERGIE, DUPA UN MASAJ CU ULEI SI CATEVA PRODUSE NATURALE!
Ieri eram un simplu muritor care se lupta cu apatia si...
Deschide