Bărbat din Valea Lungă cercetat pentru pătrunderea fără drept cu arma pe un fond de vânătoare

Duminică, la ora 04.30, agenţii de poliţie din cadrul Postului Poliție Valea Lungă, aflaţi în timpul exercitării unor activități de patrulare în vederea prevenirii faptelor de braconaj cinegetic, l-au surprins, pe un fondul de vânătoare situat pe raza satului Deal – comuna Valea Lungă, pe F. E., de 45 ani, din comuna Valea Lungă, judeţul Alba.
Asupra bărbatului poliţiştii au găsit o armă de vânătoare, trei cartușe, precum şi alte obiecte care să-l ajute să identifice vânatul pe timp de noapte.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu avea autorizație care să-i permită să pătrundă cu arma pe fondul de vânătoare respectiv.
Poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a obiectelor găsite asupra bărbatului şi au continuat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,pătrunderea fără drept cu arma pe un fond de vânătoare’’ faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 , alin.1, lit. ,,i” din Legea nr. 407/2006, modificată.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole