ARME ŞI MUNIŢIE RIDICATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, în colaborare cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba, au ridicat arme şi muniție, deţinute ilegal, în urma unor percheziţii domiciliare care au avut loc ieri, pe raza judeţului Alba, în localităţile Alba Iulia, Teiuş şi Blaj.

La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat 5 percheziţii la domiciliile unor bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor precum şi la domiciliile unor persoane despre care exista suspiciunea că au achiziţionat arme provenite din contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2016 – 2017, doi bărbaţi de 44 şi 57 de ani, primul din Teiuş, iar al doilea din Blaj, ar fi achiziţionat şi ar fi introdus în ţară, arme letale şi neletale, fără respectarea dispoziţiilor legale.

Poliţiştii au găsit, la domiciliile celor doi bărbaţi, 5 arme neletale (de tir sportiv, cu aer comprimat), o armă letală, confecţionată artizanal, o armă de tir cu glonţ precum şi muniţie aferentă acestora.

Cele 7 arme şi muniţia au fost ridicate, în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, iar faţă de bărbatul de 45 de ani, din Teiuş a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „nerespectarea armelor şi muniţiilor” şi „contrabandă calificată”, urmând ca în cursul zilei de azi, 13 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Activităţile au fost desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, iar la acestea au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor precum şi pentru identificarea eventualilor complici.

Recomandari

Alte Articole