Hărnicuțele albine au fost declarate cele mai importante ființe vii de pe această planetă, se arată în concluziile Earthwatch Institute la întâlnirea Royal Geographic Society din Londra.
Albinele sunt cruciale pentru păstrarea echilibrului ecologic și a biodiversității în natură și oferă unul dintre cele mai recunoscute servicii ecosistemice, adică polenizarea, care permite producerea de alimente.
În acest fel, acestea protejează și mențin ecosistemele, speciile de animale și plante și contribuie la diversitatea genetică și biotică.
Albinele acționează, de asemenea, ca indicatori naturali ai stării mediului. Prezența, absența sau cantitatea acestora ne spune când ceva este în neregulă cu mediul înconjurător și dacă este necesară o anumită acțiune, scrie worldbeeday.org.
Prin respectarea dezvoltării și sănătății albinelor, este posibil să se constate schimbările din mediu și să se implementeze măsurile de precauție necesare la timp.(Continuare aici)