Poliţiştii din judeţul Alba, au confiscat peste 1.400 de articole pirotehnice de la două persoane care încercau să le comercializeze, fără drept, în municipiul Alba Iulia şi municipiul Sebeş. Cele două persoane s-au ales cu dosare penale.
La data de 27 decembrie 2018, în jurul orei 12:30, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în timp ce acţionau în zona pieţei agroalimentare din municipiul Alba Iulia, au identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiu, în timp ce încerca să vândă articole cu conţinut pirotehnic. Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii au găsit, asupra tânărului, 650 petarde şi artificii.
Tot ieri, poliţiştii biroului de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Sebeş, în timp ce încerca să comercializeze pe o stradă din Sebeş articole pirotehnice. Asupra tânărului au fost găsite 800 petarde.
Poliţiştii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată.