Accident produs în municipiul Sebeș

Ieri, ora 10.22, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Drumul Sibiului, din Sebeş, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că o femeie în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sebeş, în timp ce se deplasa pe marginea carosabilului, a intenţionat să traverseze drumul, împrejurare în care a fost surprinsă şi accidentată cu roata din spate, de un camion ce era condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Doştat, judeţul Alba.

În urma accidentului, femeie a suferit leziuni la nivelul piciorului stâng şi a fost transportată la spitalul din Sebeş unde a rămas internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole