Accident grav produs între localităţile Căpâlna de Jos şi Sântămărie

In aceasta dimineata, la ora 07.55,  Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată  cu privire la faptul că pe DJ 107, între localităţile Căpâlna de Jos şi Sântămărie, a avut loc un accident rutier.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj şi poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, care a constatat faptul că D.C.M., o femeie de 30 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Cetatea de Baltă – Jidvei, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune laterală cu un autocamion condus de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Hunedoara.
În urma accidentului o minoră în vârstă de 7 ani, fiica conducătoarei auto,  pasageră pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului, a decedat la locul producerii accidentului iar D.C.M. a suferit leziuni corporale grave, fiind transportată la spitalul din Blaj.
Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu era sub influenţa alcoolului.
Cercetările sunt continuate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole