Blaj: Conflict familial aplanat de jandarmi

Un bărbat s-a certat cu soacra și cumnata sa din pricina soției și a unui copil în vârstă de 1 an.

Incidentul s-a petrecut luni, 8 februarie, pe strada Livezii din municipiul Blaj și a fost semnalat prin apel la 112. Întors în țară după o perioadă de aproximativ 3 luni petrecută în Franța, un bărbat în vârstă de 23 de ani s-a deplasat la domiciliul soacrei pentru a-și întâlni soția și copilul. După momentul revederii, a dorit ca, împreună cu familia, să se deplaseze la locuința părinților săi, situată în localitatea Șona. Pe motiv că în perioada în care s-a aflat în străinătate i-au îngrijit soția și copilul în vârstă de un an, soacra și cumnata i-au cerut să le dea o parte din banii câștigați. Bărbatul a refuzat și, pe acest fond, cele două nu i-au permis soției să-l însoțească, deși femeia este majoră și și-a exprimat dorința ca, împreună cu fiul ei, să-și urmeze soțul.

Scandalul care a urmat a atras atenția vecinilor, iar unul dintre aceștia a alertat jandarmii. Un echipaj de jandarmerie a intervenit oportun, a prevenit escaladarea violențelor și a aplanat conflictul. Principale vinovate au fost găsite soacra și cumnata bărbatului, cele două fiind sancționate contravențional cu avertisment, respectiv amendă în valoare de 300 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole