Asear[, în jurul orelor 18.30, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Alexandru Sahia din oraş, s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
U.E., de 49 de ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe loc, determinându-l pe şoferul autoturismului care circula din spate, să efectueze o manevră de evitare în urma căreia autoturismul condus de acesta a intrat în derapaj şi ulterior, în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a străzii şi mai apoi cu autoturismul condus de U.E.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru U.E. a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.
U.E. a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.